Skip to main content
Search

Pentru multe mame, alăptarea este unul dintre cele mai minunate aspecte ale maternității întrucât își hrănesc bebelușul. Acestea fiind spuse, este important să fim onești în ceea ce privește alăptarea: deși este un act natural, ea nu vine întotdeauna de la sine

În trecut, noile mame aveau generații mai în vârstă de mentori care le ajutau să alăpteze, deci poate că venea „de la sine” fiindcă erau învățate să o facă! În prezent, multe noi mame beneficiază de un curs introductiv în alăptare la spital, imediat după nașterea bebelușului. Din păcate, este posibil ca acest curs unic să nu fie suficient.

Pentru alăptare e nevoie de răbdare și de practică. Dacă aveți probleme, de exemplu, cu ducerea bebelușului la sân sau dacă procesul vă provoacă dureri, puteți solicita ajutor de la alte mame, de la asistenta medicală sau de la moașă, de la un curs predat în spital sau în alt centru de asistență. Alăptarea este bună pentru dumneavoastră și pentru bebeluș. Dar ea ar trebui să fie un act plăcut, nu unul plin de griji și lacrimi.

Începeți cât mai devreme

Vă recomandăm să începeți alăptarea cât mai repede după naștere, dacă este posibil, când bebelușul este treaz, iar instinctul suptului este puternic. Chiar dacă nu produceți încă lapte, sânii dumneavoastră conțin colostru, un lichid subțire care conține anticorpi.

Poziționarea corectă

Gura bebelușului trebuie să fie larg deschisă, iar sfârcul dumneavoastră trebuie să îi intre cât mai adânc în gură. Aceasta reduce la minimum disconfortul pentru dumneavoastră pe viitor. O asistentă medicală, o moașă sau o altă persoană experimentată vă poate ajuta să găsiți o poziție de alăptare confortabilă. Dacă aveți dureri foarte mari, este posibil ca sfârcul să nu fie introdus suficient de bine în gura bebelușului.

Alăptați la cerere

Nou-născuții trebuie să mănânce des, cam din două în două ore și fără un program strict. Alăptarea la cerere va stimula sânii să producă mult lapte. Mai târziu, bebelușul își poate face un program mai previzibil. Dar fiindcă laptele matern se digeră mai ușor decât formula, deseori bebelușii alăptați mănâncă mai frecvent decât bebelușii hrăniți la biberon.

Angorjarea

Mamele care tocmai au născut produc de regulă mult lapte, motiv pentru care sânii pot fi mari, tari și dureroși timp de câteva zile. Pentru a scăpa de angorjare, hrăniți bebelușul des și la cerere, până ce corpul se adaptează și produce doar cât are nevoie bebelușul. Între timp, vorbiți cu medicul dumneavoastră despre ce analgezice puteți lua fără rețetă, aplicați comprese calde pe sâni timp de câteva minute înainte de a alăpta pentru a stimula fluxul de lapte și puneți gheață pe sâni timp de 10 minute înainte de alăptare sau după pentru a avea mai puține dureri.

Fără suplimente

Nu îi dați bebelușului apă cu zahăr sau alte suplimente dacă vi se pare că nu produceți destul lapte. Acestea pot interfera cu apetitul bebelușului și pot conduce la reducerea fluxului de lapte. Cu cât bebelușul suge mai mult, cu atât veți produce mai mult lapte. Dacă vă îngrijorează că bebelușul nu mănâncă destul, vorbiți cu medicul.

Amânați introducerea sfârcurilor artificiale

Amânați introducerea sfârcurilor artificiale: Este mai bine să așteptați o săptămână sau două înainte să introduceți suzeta, astfel încât bebelușul să nu devină confuz. Sfârcurile artificiale necesită o altă acțiune de supt decât cele reale. Suptul din biberon îi poate crea confuzie bebelușului, îngreunând alăptarea.

Folosiți tampoane pentru sâni

Folosiți tampoane pentru sâni, precum tampoanele super-absorbante și căptușite pentru sâni de la JOHNSON’S®, pentru a face față scurgerilor jenante dintre alăptări.

Regurgitările

Deseori, bebelușii regurgitează în timpul hrănirii sau după aceasta. Majoritatea bebelușilor scapă de această tendință înainte de a împlini un an. Deși regurgitările minore sunt frecvente, consultați un medic dacă bebelușul nu ia în greutate, vomită constant (nu doar regurgitează), refuză să mănânce sau dacă observați alte semne ale unei probleme.

Crăparea sfârcurilor

La începutul perioadei post-partum, este posibil să vi se crape sfârcurile. În această situație, consultați medicul, moașa sau consultantul în alăptare pentru a primi sfaturi practice. În cazul crăpării sfârcurilor, clătiți-le cu apă curată după alăptare și curățați-le cu blândețe în fiecare zi. De asemenea, pot fi de folos cremele sau unguentele adecvate pentru sfârcuri. Asigurați-vă că discutați cu medicul dacă situația se prelungește sau dacă alăptarea este afectată.

Atenție la infecții

Printre simptomele infecțiilor la sân se numără febra, umflăturile dureroase și roșeața. Trebuie să consultați imediat medicul în aceste situații.

Mâncați adecvat și odihniți-vă

Mamele care alăptează ar trebui să aibă o alimentație echilibrată, nutritivă, care ar trebui să includă în general 500 de calorii în plus pe zi. Ar fi bine să renunțați complet la cafeină și să evitați alcoolul. De asemenea, asigurați-vă că beți multe lichide (6-8 pahare) în fiecare zi. Odihna și un somn bun sunt esențiale pentru a vă menține sănătatea.

 

Back to Top